COMUNICAT DE PRESA
1 august 2010
Ministerul Finanţelor tergiversează implementarea proiectului „Sistemul
Integrat de Management al Deşeurilor în judeţul Vrancea”
Urmare a declaraţiei premierului Emil Boc de duminică, 1 august 2010, care a făcut referire la aşa zisele întârzieri în implementarea proiectului „Sistemul Integrat de Management al Deşeurilor în judeţul Vrancea”, Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, domnul Marian Oprişan face următoarele precizări:
1. Atunci când a formulat aceste acuze premierul Emil Boc fie a fost informat greşit, fie a făcut declaraţiile din motive politice, pentru a încerca să-i facă vinovaţi de eşecul guvernării din ultimul an nu pe miniştrii Cabinetul său ci pe repezentanţii administraţiei publice locale care, întâmplător sau nu, sunt membri marcanţi ai unor partide din opoziţie.
2. Indiferent de intenţiile premierului Emil Boc, opinia publică trebuie să ştie că singurii responsabili pentru întârzierile la care a făcut referire şeful Guvernului sunt reprezentanţii Ministerului de Finanţe care tergiversează implementarea acestui proiect european.
3. Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea a semnat, pe data de 5 noiembrie 2009, contractul de finanţare a proiectului „Sistemul Integrat de Management al Deşeurilor în judeţul Vrancea” după care, la nivelul instituţiei, s-au demarat procedurile de organizare a licitaţiei în vederea achiziţiei serviciilor de “Asistenţă tehnică pentru sprijin managerial”. Trebuie menţionat faptul că pentru organizarea acestei licitaţii s-au folosit fişe de achiziţie identice cu cele folosite de către Consiliul Judeţean Bistriţa şi Consiliul Judeţean Giurgiu, instituţii care scoseseră la licitaţie servicii similare cu câteva săptămâni înainte. Aceste fişe de achiziţii primiseră avizul Minisetrului Mediului şi Pădurilor şi al reprezentanţilor Comisiei Europene. După publicarea anunţului de participare la licitaţia internaţională pe www.e-licitatie.ro reprezentantul Direcţiei Generale de Finanţe Publice (DGFP) Vrancea, care a avut rol de observator al licitaţiei, a ridicat o serie de obiecţii legate de fişa de achiziţiei, deşi nici Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) şi nici companiile care şi-au exprimat intenţia de a participa la licitaţie nu au contestat această fişă de achiziţii. Facem precizarea că doar observatorul DGFP Vrancea a avut obiecţii la această fişă de achiziţii, în contradicţie cu ceilalţi observatori care au participat la licitaţiile organizate de către Consiliul Judeţean Bistriţa şi Consiliul Judeţean Giurgiu. În cele din urmă, observaţiile făcute de reprezentantul DGFP Vrancea au dus la anularea licitaţiei, lucru solicitat de ANRMAP, în scris. În acest fel proiectul a fost blocat, fiind anulată şi următoarea licitaţie internaţională care era deja publicată pe www.e-licitatie.ro şi care urma să se desfăşoare pe data de 26 iunie 2010. Şi la această licitaţie acelaşi observator de la DGFP Vrancea a formulat aceleaşi observaţii către ANRMAP şi Consiliul Judeţean Vrancea. Iată cum reprezentanţii Guvernului României au blocat, timp de luni de zile, implementarea unui proiect european de 43,446 milioane Euro.
4. Consiliul Judeţean Vrancea a sesizat Ministerul Mediului şi Pădurilor, care este şi Autoritatea de Management a acestui proiect, în legătură cu faptul că „Sistemul Integrat de Management al Deşeurilor în judeţul Vrancea” riscă să fie blocat ca urmare a demersurilor angajaţilor Ministerului de Finanţe. Fiind reprezentanţii Autorităţii de Management, angajaţii Ministerului Mediului şi Pădurilor au sunat la Direcţia Generală de Finanţe Publice Vrancea pentru a vedea care sunt obiecţiile celor care au asistat la licitaţie. Se pare că reprezentantul DGFP Vrancea ar fi făcut următoarea declaraţie: “Nu mă pricep exact, pentru că nu am mai participat niciodată la o astfel de licitaţie dar eu consider că acea fişă de achiziţie trebuia să conţină şi alte date”. Pentru a preîntâmpina astfel de situaţii, Ministerul Mediului şi Pădurilor a organizat mai multe întâlniri de instruire cu observatorii din cadrul Direcţiilor Generale a Finanţelor Publice din ţară dar, din păcate, la aceste întâlniri nu a participat nici un reprezentant al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vrancea.
5. Biroul de Presă al Consiliului Judeţean Vrancea a făcut toate aceste precizări pentru ca opinia publică din România să înţeleagă faptul că responsabili pentru blocarea proiectelor europene care se derulează în ţară sunt, de cele mai multe ori, reprezentanţii Guvernului României care, prin diverse tertipuri, încearcă să blocheze demersurile autorităţilor publice locale care nu au aceeaşi culoare politică cu Executivul de la Bucureşti.
6. Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, domnul Marian Oprişan doreşte să îi asigure pe vrânceni că implementarea proiectului „Sistemul Integrat de Management al Deşeurilor în judeţul Vrancea” a fost, încă de la debut, o prioritate a sa şi că pentru realizarea acestui proiect s-a muncit şi se va munci enorm.
7. Documentaţia pentru realizarea acestui proiect conţine, printre altele, şi hotărârile de Consiliu Local a tuturor primăriilor din judeţul Vrancea care consimt să devină membre ale Agenţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Vrancea Curată”, cea care va gestiona, la final, Sistemul de Management al Deşeurilor din Vrancea. Nu în ultimul rând trebuie spus faptul că pentru co-finanţarea acestui proiect, Consiliul Judeţean Vrancea a alocat fonduri în valoare de aproximativ 11 milioane Euro.
8. Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, domnul Marian Oprişan doreşte să mai precizeze şi faptul că „Sistemul Integrat de Management al Deşeurilor în judeţul Vrancea” nu este singurul proiect unde instituţia pe care o conduce a avut probleme ca urmare a “profesionalismului” reprezentanţilor Guvernului României. În 2006, Ministerul Integrării Europene condus, la acea dată de către Anca Boagiu, nu a scos la licitaţie proiectul “Dezvoltarea infrastructurii de turism în zona Tulnici - Lepşa - Gresu – Soveja” cu o valoare de 21 milioane Euro. Acest proiect, depus de către Consiliul Judeţean Vrancea era parte componentă a „Memorandumului de Finanţare Phare 2003” şi prevedea realizarea unei pârtii de schi şi a unei reţele telescaun în localitatea Lepşa, reabilitarea DN 2 L Lepşa-Soveja, realizarea unor puncte de informare turistică la Lepşa şi Soveja, alte facilităţi de turism. La acea dată Ministerul Integrării Europene nu a scos la licitaţie lucrările până la momentul expirării termenelor prevăzute şi astfel cei 21 milioane Euro s-au pierdut.
Credem că doar în urma acestor precizări opinia publică poate trage o concluzie în legătură cu corectitudinea afirmaţiilor făcute de premierul Emil Boc.
Biroul de presă al Consiliului Judeţean Vrancea