Reamintim că apelul de primire a cererilor de finanțare s-a deschis în data de 20 noiembrie 2023 și că pentru această schemă se aplică anunț concurențial, astfel încât depunerea propunerilor de proiecte are la bază procedura de ofertare concurențială și vor fi depuse și evaluate conform procedurii competitive pe baza punctajului obținut după încheierea sesiunii de depunere.

Alocarea stabilită prin schema de energie pentru sesiunea în curs este de 150 de milioane de euro, împărțită în funcție de capacitățile instalate la nivelul întreprinderii. Astfel, sunt alocați 100 de milioane de euro pentru capacități instalate mai mici de 1 Megawatt (MW), din care 10 milioane de euro pentru energie eoliană și 90 de milioane de euro pentru energie solară. Pentru capacități instalate mai mari de 1MW alocarea totală este de 50 de milioane de euro, din care pentru energie eoliană alocarea este de 10 milioane de euro, iar pentru energie solară de 40 milioane de euro.

Valoarea ajutorului de stat este 100% nerambursabilă, iar potențialii beneficiari pot depune mai multe proiecte, doar dacă investițiile vizează locuri de consum diferite, cu încadrarea în limita sumei de 20.000.000 euro/ beneficiar.

Pentru energie eoliană, finanțarea este de maximum 1.400.000 de euro/ MW pentru capacități instalate mai mici sau egale de 1 MW și de maximum 700.000 euro/ MW capacități instalate mai mari de 1 MW. Pentru energia solară, valoarea sprijinului este de până la 1.000.000 euro/ MW  pentru capacități instalate mai mici sau egale de 1 MW și de până la 500.000 euro/ MW pentru capacități instalate mai mari de 1 MW.

Beneficiarii eligibili pentru Schema de Energie pot fi întreprinderile din sectorul agricol, întreprinderile din sectorul industriei alimentare, legal constituite și înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), precum și Organizații/ federații de organizații din domeniul îmbunătățirilor funciare (OUAI/ FOUAI), constituite conform legii.

În vederea întocmirii documentației necesare accesării acestei finanțări, solicitanții au la dispoziție Ghidul solicitantului și anexele aferente Schemei de ajutor de stat pentru energie regenerabilă pe pagina oficială a Agenției, www.afir.ro, la secțiunea Finanțare.

Finanțarea pentru Schema de energie este asigurată din Fondul pentru modernizare, gestionat de Ministerul Energiei, administratorul schemei de ajutor de stat fiind Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.